Analiza Indici Bursieri - SP500

Iulie 01, 2015 09:00

Primul grafic este cel lunar și deși poate fi văzut ca bearish (epuizare), ar fi nejustificat în acest moment.

Maximul actual este la 180 de luni de cel din 2000 și 90 față de cel din 2007.


Trendul ascendent actual arată o relație armonică între timp și preț, 72 de luni cu 10x144 puncte din minim în maxim. Poate fi ciclul terminal la 180, respectiv 90 de luni de la maximele campaniilor bull anterioare, dar să vedem dacă o schimbare de trend poate fi justificată. Mă îndoiesc, însă este cu siguranță un trend de epuizare și ar trebui să analizăm dacă se produce o contrabalansare a prețului și timpului pe următoarea mișcare descendentă, ce ne indică fie o mai probabilă schimbare de trend, fie un nou trend ascendent (leg up).

Graficul Weekly arată suport în zona minimului precedent, la 1970-1980. Cea mai mică retragere (1/8) a trendului început în Octombrie 2011 este zona 2000.


Indicele a rupt swing low-ul precedent, dar într-un pattern de tip sideways nu este prea semnificativ. Următorul minim/swing low important este la 2040. Ne putem aștepta la o congestie sau counter-trend din această zonă.

Graficul Daily ne arată o cădere pe fondul unei știri cu impact nesemnificativ asupra economiei globale sau europene. Însă, cade dintr-un pattern de distribuție sau dintr-o mișcare ascendentă slabă. Consensul general este bullish (fără teamă), motto-ul ultimilor ani, deoarece când indicele finalizează o corecție urmează noi maxime. Sunt de acord cu această probabilitate, dar nu putem neglija faptul că este un posibil pattern de distribuție din care ar ieși.

Din punct de vedere al prețului sunt două zone pe grafic ce arată un posibil minim al acestui trend corectiv descendent, 2040 și 1970-1980. Chiar dacă trendul principal rămâne ascendent sau devine descendent, ar trebui să arate suport în această zonă.

Factorul timp ne indică un posibil moment important la începutul lunii August, mai ales dacă arată un rally și implicit un nou maxim. Orice maxim la 180 de zile poate fi semnificativ și terminal.

Da, poate fi o corecție, însă mai probabil o corecție ce pregătește un nou rally și există riscul ca acest rally să se producă oricând. Mai ales când există premiza unui exhaustion gap. Este necesară o contrabalansare a prețului și timpului pentru a ne indica un mai probabil început de trend descendent și implict maxim descendent semnificativ. Însă, nu avem o mișcare de epuizare, iar posibilul pattern de distribuție nu prezintă volatilitate, un range îngust indicând mai degrabă reacumulare (support at high level). Astfel, mai probabil vom avea un rally după intrarea într-un swing low anterior. Șansele sunt să fie chiar acesta.

Cristian Cochințu,

Admiral Markets UK Ltd
Companie Autorizată și reglementată de Autoritatea de Conduită Financiară (FCA UK), FRN. 595450.

Avertisment risc:

Conţinutul acestui material are rol informativ și educațional și nu trebuie să fie interpretat ca o recomandare personală, sfat investițional sau invitație de a tranzacționa bani reali. Tranzacționarea cu levier amplifică atât câștigurile cât și pierderile și poate duce la pierderea tuturor depozitelor. Admiral Markets UK Ltd recomandă consultarea unui consilier financiar independent.

Declinarea Responsabilității:

Acest mesaj este strict cu caracter informativ, nu este o recomandare sau sfat de tranzacționare pentru nici un instrument financiar și nu reprezintă sub nici o formă termeni și condiții oficiale sau angajamente în relația cu Admiral Markets UK Ltd. Nu există și nu este oferită nici o garanție că informațiile prezentate sunt complete sau exacte. Orice opinie exprimată este strict părerea subiectivă a persoanei care a emis acea opinie și nu reprezintă punctul de vedere oficial al Admiral Markets UK Ltd, Admiral Markets Group AS sau Admiral Markets AS. Admiral Markets UK Ltd nu oferă nici o garanție că informațiile oferite sunt complete, corecte și precise, existnd posibilitatea unei erori tehnice sau umane. Exceptand cazul în care este menționat expres, orice informație legată de prețuri sau cotații de tranzacționare ori instrumente financiare este strict informativă, ar putea să nu mai fie de actualitate și nu este o ofertă de vnzare, cumpărare sau cotare la un preț specificat. Admiral Markets UK Ltd este autorizat și reglementat de Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie cu seria FRN 595450. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Autorității de Conduită Financiară. Adresa Admiral Markets UK Ltd este One Love Lane, LondraEC2V 7JN. Numărul de înregistrare este 08171762. Admiral Markets UK Ltd este de asemenea reglementat sub Directiva Piețe in Instrumente Financiare (MiFID); pentru alte țări pe teritoriul Uniunii Europene, Admiral Markets UK Ltd oferă servicii sub regimul MiFID de passportare.

Tranzacționarea produselor financiare derivate, în marjă, implică un nivel ridicat de risc. Nu ar trebui să tranzacționați pe Forex sau CFD decât dacă înțelegeți deplin modalitatea de funcționare, cum se poate realiza profit, care este riscul la care vă expuneți și cât puteți pierde. Rețineți vă rugăm că pierderile pot fi teoretic nelimitate și nici o sumă plătită inițial nu va putea limita definitiv riscul. Trebuie să vă evaluați poziția financiară și să vă asigurați că tranzacționarea pe instrumente financiare derivate este pe placul dvs. Există riscul să pierdeți toate sumele investite. Nu investiți decât sumele pe care vă permiteți să le pierdeți. Mai multe detalii despre riscul aferent tranzacțiilor financiare pe www.AdmiralMarkets.ro









Avatar-Admirals
Admirals O soluție completă pentru cheltuieli, investiții și gestionarea banilor

Mai mult decât un broker, Admirals este un centru financiar care oferă o gamă largă de produse și servicii financiare. Facem posibilă abordarea finanțelor personale printr-o soluție all-in-one pentru investiții, cheltuieli și gestionarea banilor.